Cum învaţă copii să spună ceea ce simt. Comunicarea emoţiilor

agging
Imbatranire normala sau nu
august 9, 2017
Despre burnout
septembrie 20, 2017

Recunoaşterea sentimentelor şi crearea unui vocabular pentru exprimarea acestora este o bază esenţială pentru deprinderea emoţională.   Copiii cu un vocabular emoţional suficient pot comunica cu alţii despre sentimentele lor şi îşi pot exprima nevoile. Copiii care îşi identifică şi clasifică emoţiile în mod precis tind să fie mai puţin agresivi, sunt mai uşor acceptaţi de prietenii lor şi în general sunt mai sociabili.

Copiii învaţă să-şi exprime propriile sentimente în cuvinte prin folosirea unui vocabular de sentimente în timpul conversaţiei şi jocurilor şi prin intermediul jocului.

Prin exemplificare repetată, copiii învaţă să-şi identifice propriile emoţii şi sentimentele altora. Învaţă că emoţiile sunt normale. Învaţă că sentimentele se pot schimba şi că oamenii au emoţii diferite legate de acelaşi lucru.

Există o varietate de cuvinte emoţionale.  Unele exprimă emoţiile primare: fericit, supărat, nervos, speriat, surprins, dezgustat.

La acestea, mai adăugăm multe altele

  • Emoţii pozitive: liniştit, fantastic, plăcut, mândru, prietenos, relaxat, uşurat, curajos, calm, amabil, grijuliu, generos, voios, cald, fericit, creativ, încântat, iubitor, entuziasmat, vesel, perseverent etc.
  • Emoţii negative: dezamăgit, frustrat, stânjenit, îngrijorat, jenat, copleşit, speriat, emoţionat, nervos, iritat, speriat, groaznic, plictisit, frustrat, furios, trist, temător, posomorât, vinovat, stresat, ignorat, încăpăţânat, crud, tensionat, gelos, deprimat, stingherit, dezamăgit, supărat etc.

Identifica emoţiile, controlează-le si… exprimă-le corect

„Controlează-ţi emoţiile, ori ele te vor controla pe tine”. Desigur, în acest caz, a controla nu înseamnă a le înăbuşi, ci a le exprima eficient, corect.  Iar acest lucru se învaţă…

Deşi de mici ni se spune că emoţiile pot fi exprimate (şi o facem în mod spontan), intensitatea exprimării lor este în parte condiţionată de felul cum reacţionează părinţii noştri la exprimarea lor.

Mai târziu, începem să vorbim şi să punem emoţiile pe umerii celor din jurul nostru; dacă sunt pozitive ni le asumăm (mă simt fericit, bucuros etc.), dacă sunt negative le proiectăm (ca şi cauza) pe alţii – mă enervezi, mă superi, mă înfurii, mă faci să mă simt vinovat.

Desigur, nu putem generaliza. Culmea este că noi chiar credem ce spunem şi purtăm pică persoanei care ne-a declanşat emoţiile negative, ca şi cum aceasta ni le-a dat nouă ca pe o boală.

Aflaţi că nimeni nu vă enervează, nu vă înfurie, ci voi singuri, singurei, de bună voie şi nesiliţi de nimeni vă înfuriaţi, vă enervaţi etc. Partea cea mai rea este că, atunci când proiectăm pe alţii sursa emoţiilor noastre negative, ajungem să contaminăm şi persoana respectivă cu acea emoţie negativă, plus altele suplimentare.

Ştiai că?

Emoţiile negative sunt cele care ne displac, cele pe care nu ne-am dori să le trăim, pe care am vrea să nu le mai avem în viaţă, deşi ele sunt utile. Însă doar atunci când intensitatea lor creşte, când sunt intense, devin distructive. Tristeţea este o emoţie moderată; intensă, ea se transformă în deprimare.  Nemulţumirea este funcţională, pe când furia este o emoţie disfuncţională.

 

Psiholog clinician, psihoterapeut

Mariana Marican