Imbatranire normala sau nu

procat
Plan simplu pentru procrastinare
august 9, 2017
Cum învaţă copii să spună ceea ce simt. Comunicarea emoţiilor
septembrie 20, 2017
agging

Adesea persoanele în vârstă se plâng că uită, că mintea lor nu mai e atât de ageră ca înainte. De cele mai multe ori, nu ne îngrijorăm și ne gândim că bătrânețea e de vină. Și asta pentru că așteptările noastre de la seniori gravitează în jurul imaginii bătrânelului dintr-un fotoliu atât de vechi, că pare că a prins cel puțin un război mondial, care moțăie în permanență, uită unde își pune ochelarii, numele nepoților, ce zi e, și din când în când povestește despre războiul mondial mai sus menționat de parcă se întâmplă acum – live.
Dar, mai sunt și cazuri de persoane de 80 sau 90 de ani, care sunt încă active, scriu, citesc, fac sport, merg în călătorii, ca să nu mai vorbim de chirurgi, ce au ajuns la o astfel de vârstă și își practică meseria în continuare.
Care e diferența între chirurgul de 80 de ani și bătrânelul de aceeași vârstă din fotoliu? Primul răspuns care ne vine în minte este că oamenii îmbătrânesc diferit și că acest lucru e normal și că unii sunt mai norocoși decât ceilalți.
Răspunsul este parțial adevărat. Bătrânelul din fotoliu este posibil să sufere de acea boală care sună foarte urât, și anume demență. Aceasta nu este o situație normală, nepatologică; neinvestigat, bătrânelul din fotoliu nu va benefia de un tratament și o îngrijire, care să îl ajute și să îi amelioreze simptomele. Știm într-adevăr că bolile neurodegenerative nu sunt reversibile și că progresează spre același deznodământ, dar, descoperite și tratate din timp, fac diferența dintre o bătrânețe urâtă, anostă, împovărătoare pentru sine și pentru cei din jur, și o bătrânețe demnă.
Într-adevăr, bunicul sau bunica nu mai sunt cum erau când aveau 20 de ani, dar dacă se întâmplă ca, din când în când, să vorbească „în dodii”, să uite lucruri importante, să fie dezorientați, să nu mai știe să facă anumite lucruri simple, să nu mai vrea să joace cărți, table sau să renunțe la alte tabieturi sau activități pe care le făceau cu plăcere înainte, sau să facă alte lucruri, care vă pot părea bizare, este de preferat să îi însoțiți la psihiatru sau neurolog. Medicii îi vor consulta și vor recomanda analize medicale, dar și „testarea memoriei” la psiholog. Doar astfel vom putea spune dacă bunicul sau bunica trăiesc o bătrânețe normală sau nu.
Diagnosticul medicului poate fi unul fericit, și bunicul sau bunică să fie doar mai obosiți, sau mai stresați. Sau poate diagnosticul va suna mai puțin înfricoșător – poate este vorba doar despre o depresie specifică vârstei înaintate sau o boală fizică tratabilă. Sau poate că avem un bunic sau o bunică într-un stadiu incipient al unei tulburări degenerative, iar acest lucru este tot o veste bună, pentru că avem o afecțiune descoperită din timp, pe care medicul poate începe să o trateze imediat.
Și să nu uităm de bătrânelul din fotoliu, care poate e doar un ursuz și pe care niște nepoți năzdrăvani pot să îl scoată din starea lui, să îl facă să zâmbească și să își reia activitățile care îi făceau plăcere înainte. Sau, într-un caz nefericit, bătrânelul poate să fie deja într-un stadiu mai avansat al unei boli degenerative, și atunci medicul îl poate ajuta diagnosticându-l și tratându-l corespunzător.
Așadar, fiți atenți la bunicii și părinții voștri, chiar dacă sunt niște bătrâni ursuzi sau sunt niște povestitori minunați ai războiului în care au luptat sau ai unor basme știute doar de ei, sau poate vorbim de bunica distinsă de nepoți cu premiul pentru cele mai bune prăjituri sau cea care dă cele mai bune sfaturi pentru tot felul de situații de viață. Apelați fără teamă sau jenă la un psihiatru, neurolog sau psiholog, și ei vă vor îndruma pentru a avea un diagnostic și tratament corect.
Autor: Felicia Epuran – psiholog clinician, psihoterapeut