Tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare mintală de tip neurologi. Se caracterizează prin dificultăți în a fi atent, activitate excesivă și moduri de comportament fără a se ține cont de consecințe care nu sunt specifice vârstei. Sunt de asemenea probleme cu reglarea emoțiilor. Simptomele apar înainte ca persoana să împlinească doisprezece ani, sunt prezente mai mult de șase luni și cauzează probleme în cel puțin două medii (precum școala, casa sau activitățile recreaționale). În cazul copiilor, problemele legate de atenție pot avea ca rezultat slabe performanțe școlare. În plus, există o asociere între ADHD, pe de o parte, și alte tulburări mentale și abuzul de substanțe. Deși cauzează probleme, mai ales în societatea modernă, mulți oameni cu ADHD pot să aibă atenție constantă când e vorba de sarcini pe care le consideră interesante sau profitabile (fenomenul hiperfocus).

Deși este cea mai studiată și diagnosticată tulburare mintală în rândul copiilor și adolescenților, cauza exactă este necunoscută în majoritatea cazurilor. Afecteză în jur de 5-7% din copii dacă sunt diagnosticați potrivit criteriului DSM-IV și 1–2% dacă sunt diagnosticați potrivit criteriului ICD-10. În 2015 s-a estimat că afectează în jur de 51.1 milioane la nivel global.Ratele sunt asemănătoare de la o țară la alta și depind în special de modul de diagnosticare. Numărul băieților diagnosticați cu ADHD este de aproximativ două ori mai mare decât al fetelor, deși tulburarea este adesea trecută cu vederea când e vorba de fete întrucât simptomele lor diferă de cele ale băieților. În jur de 30–50% din populația diagnosticată în copilărie continuă să aibă simptome la maturitate și între 2–5% din adulți se află în această condiție.La adulți, poate avea loc mai degrabă o agitație interioară mai degrabă decât hiperactivitate. Ei dezvoltă adesea abilități de a face față situației care aplanează o parte sau toate problemele legate de tulburare. Condiția poate fi dificil de deosebit de alte condiții, precum și de distins de niveluri înalte de activitate care fac parte din gama de comportamente normative.

Recomandările de management ale ADHD-ului variază de la țară la țară și de obicei implică o combinație între consiliere, schimbări ale stilului de viață și medicație. Instrucțiunile britanice doar recomandă medicație ca tratament de primă linie pentru copiii cu simptome severe și medicație pentru cei cu simptome moderate care refuză sau eșuează să evolueze prin consiliere, deși pentru adulți medicația este tratament de primă linie. Îndrumările canadiene și americane recomandă ca medicația și terapia comportamentală să fie folosite împreună ca terapie de primă linie, cu excepția copiilor de vârstă preșcolară. Terapia prin medicație stimulatoare nu este recomandată ca terapie de primă linie pentru copiii de vârstă preșcolară în ambele tipuri de instrucțiuni. Tratamentul cu stimulanți este eficient doar pentru cel puțin 14 luni; în orice caz, efectul lor pe termen lung este neclar și sunt potențiale efecte adverse serioase. În România, medicația disponibilă include stimulante și non-stimulante care pot fi prescrise de la vârsta de 6 ani. Întotdeauna când este posibil, se recomandă asocierea cu psihoterapia.

Literatura medicală a descris simptome similare celor ale ale ADHD începând cu secolul 18.ADHD, diagnosticarea și tratamentul său au fost considerate controversate începând cu anii 1970.

Semne și simptome:

Neatenția, hiperactivitatea (neliniștea la adulți), comportamentul perturbativ și impulsivitatea sunt manifestări obișnuite ale ADHD. Dificultățile academice sunt frecvente după cum sunt și problemele cu relațiile. Simptomele pot fi greu de definit, după cum este greu de tras o linie care să arate unde nivelurile normale de neatenție, hiperactivitate și impulsivitate se termină și încep nivelurile semnificative care necesită intervenții.

Potrivit celei de-a cincea ediții a Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale (DSM-5), simptomele trebuie să fie prezente timp de șase luni sau mai mult la un grad mult mai mare decât îl au alții de aceeași vârstă și trebuie să cauzeze probleme semnificative de activitate în cel puțin două domenii (e.g., social, școală/serviciu sau casă). Criteriile trebuie să fie întâlnite înainte de vârsta de doisprezece ani pentru a primi diagnosticul de ADHD.Sunt cerute mai mult de 5 simptome de neatenție sau hiperactivitate/impulsivitate pentru cei mai mici de 17 ani și mai mult de 4 pentru cei care au peste 16 ani.

Simptome de ADHD care sunt legate de alte tulburări
Depresie Tulburare de anxietate Tulburare bipolară
 

-simțăminte de disperare, stimă de sine scăzută sau nefericire

-pierderea interesului pentru hobby-uri sau activități obișnuite

-oboseală

-probleme cu somnul

-dificultăți în păstrarea atenției

-schimbări în apetit

-iritabilitate sau ostilitate

-toleranță slabă la stres

-gânduri legate de moarte

-suferință inexplicabilă

-simțăminte constant de anxietate

-iritabilitate

-simțăminte ocazionale de panică sau frică

-a fi hiperalertat

-incapacitate de a fi atent

-a deveni obosit ușor

slabă toleranță la stres

-dificultăți în a menține atenția

în stare maniacală:

-fericire excesivă

-hiperactivitate

-gânduri rapide

-agresivitate

-gândire excesivă

-deluzii de grandoare

-nevoie scăzută de a dormi

-comportament social neadecvat

-dificultăți în păstrarea atenției

 

în stare depresivă:

-aceleași simptome ca în secțiunea depresie