- pe parcursul mai multor saptamani observa la propria persoana senzatii puternice de epuizare
- prezinta o diminuare considerabila a performantei
- traieste experiente de instrainare fata de activitatea sa, fata de colegi, precum si fata de institutie;
Cercetarea in domeniu indica faptul ca pare sa existe, macar partial, o inrudire intre epuizarea profesionala si diagnosticele clinice. Consensul larg cu privire la acest concept diagnostic poate fi si un indiciu despre faptul ca oamenii se simt recunoscuti in suferinta lor si sunt dispusi sa accepte neconditionat oferte de clarificare si de sprijin.
Pe vremea romanilor, nu existau nici infarctul miocardic si nici socul insulinic. Insa acest lucru inseamna doar ca pe atunci, nu existau aceste tipuri de diagnostice. Probabil ca si la acea vreme au murit oameni de aceste boli. Asadar, trimiterea la trecut ar bloca orice inovatie in domeniul cercetarii, in cadrul careia pasim pe un teren necunoscut.
Burnoutul nu este altceva decat o depresie mascata, bine cunoscut fiind faptul ca intre epuizarea profesionala si depresie exista o mare legatura. Foarte multe diagnostice sunt strans legate intre ele, de exemplu anxietatea, depresia, panica, tulburarile somatoforne, etc. Cu toate acestea, Organizatia Mondiala a Sanatatii a decis sa le considere diagnostice distincte. Astfel, epuizarea profesionala este desemnata in mod explicit ca fiind o suferinta neclinica, care ar trebui abordata prin consiliere psihologica, si nu prin psihoterapie. Nu trebuie considerata in sine o subforma a depresiei, ci reprezinta o suferinta specifica si un risc de boala specific ale persoanei.
Diagnosticul depresiei ar trebui, bineinteles, pastrat in forma sa actuala a descrierii din ICD-10 (
clasificarea tulburarilor psihice dupa Organizatia Mondiala a Sanatatii). Ea este clar definita si prin finantarea de catre casele de sanatate a psihoterapiilor si tratamentelor psihiatrice. Pentru epuizarea profesionala trebuie elaborate masuri de interventie de sine statatoare, care au o actiune preventiva si corectiva, dar care, desigur, nu trebuie transferate cu usurinta asupra tabloului clinic al depresiei.
In domeniul cercetarii burnoutului nu exista inca un consens deplin cu privire la un posibil mod de abordare a epuizarii profesionale si la delimitarea simptomelor sale. Dar acesta este destinul tuturor noilor idei, astfel incat mai intai au loc abordari ale problemei, se fac ipoteze, apoi se intreprind alte demarari, iar la finalul indelungatelor procese de cercetare exista, in sfarsit, decizii, care sunt sustinute de o majoritate a comunitatii stiintifice. In aceasta privinta, in prezent suntem martorii unui asemenea proces de cercetare, care este dedicat temei prevenirii epuizarii profesionale.
In prevenirea epuizarii profesionale, s-au dovedit a fi utile cateva experiente:
- Incepeti cu ceea ce va vine mai usor
- Alegeti mai intai pasul care promite un succes rapid
- Faceti mai mult din ceea ce a mers deja bine pana acum, pana atingeti punctul optim.
- Grija pentru sine incepe acum
- Cine nu a avut timp pana acum pentru autoingrijire poate incepe cu pasi mici la anumite ore stabilite dinainte, de exemplu inainte sau dupa mese, in timp ce merge cu masina la serviciu sau cand se intoarce acasa
- Povestiti altor persoane despre succesele dumneavoastra
- Daruiti-va fraza: “Grija pentru sine este unul dintre hobby-urile mele preferate!”
