Dificultăţile de învăţare reprezintă un termen generic ce se referă la un grup eterogen de tulburări datorate unor disfuncţii minimale ale sistemului nervos central, exprimate prin dificultăţi majore în achiziţionarea, utilizarea şi înţelegerea limbajului, a vorbirii, scrierii, citirii, dificultăţi în utilizarea abilităţilor matematice şi a altor abilităţi sociale; dificultăţile de învăţare nu trebuie înţelese ca fiind o consecinţă directă a unor deficienţe mintale, senzoriale, emoţionale, comportamentale sau a unor tulburări de atenţie, a unor influenţe sociale sau de mediu nefavorabile, chiar dacă şi aceste condiţii şi influenţe generează la rândul lor probleme în învăţare. (Comitetul Naţional Unit pentru Dificultăţile de Învăţare (NYCLD) 1987, apud Gherguţ, 2006).

Dificultăţile de învăţare sunt întâlnite frecvent în copilăria mică şi mijlocie, dar şi la adolscent şi adult. Ele apar în activitatea de rezolvare a sarcinilor de învăţare şi desemnează un comportament inadecvat, ineficient, inoperant, cu randament scăzut. Elevii cu dificultăţi de învăţare prezintă întârzieri semnificative faţă de nivelul obişnuit al achiziţiilor şcolare, în raport cu programa şi cu cadrul de referinţă constituit de majoritatea colegilor. Altfel spus, aceşti copii reprezintă forme de dificultate intelectuală de tip şcolar care decurg din discordanţa între nivelul intelectual şi performanţele şcolare, exprimate în însuşirea necorespunzătoare a cunoştinţelor prevăzute în programele şcolare, urmată de un retard şcolar. Aceste manifestări nu presupun, cu necesitate, existenţa unui retard mintal de natură endogenă sau exogenă, ele reprezentând, cel mai adesea, consecinţele unei insuficienţe mintale dobândinte printr-o stimulare deficitară, fiind net diferenţiate de deficienţa mintală de structură, de organizare specifică, unde recuperarea are un caracter relativ.

Copiii cu dificultăţi de învăţare sunt acceptaţi de colegii de şcoală, având potenţialul intelectual necesar pentru achiziţiile şcolare proiectate în raport cu nivelul de dezvoltare biopsihic. În pofida acestui potenţial, elevii înregistrează întârzieri cu mai mult de un an (dificultăţi uşoare) sau cu mai mult de doi ani (dificultăţi grave). Stabilirea dificultăţilor de învăţare se face prin evaluare pedagogică sumativă, bazată pe programele în care sunt incluse obiectivele învăţării şi standardele de performanţă.

Trebuie subliniată importanţa diagnosticului diferenţial, deoarece copilul cu dificultăţi în învăţare poate fi recuperat în totalitate în urma unui tratament medical şi psihopedagogic adecvat sau prin înlăturarea condiţiilor care au condus la instalarea retardului, comparativ cu un deficient mintal tipic, în cazul caruia prognisticul include şi o anumită doză de relativitate.