Anii formatori ai copilăriei timpurii sunt importanţi în teoria adleriană, deoarece ei modelează scopuri şi atitudini care durează o viaţă. După numeroase studii, Adler a observat că există o strânsă legătură între ordinea naşterii fraţilor şi personalităţile acestora. Astfel, în funcţie de ordinea naşterii deosebim: copilul unic, primul născut, al doilea născut, copilul mijlociu şi mezinul familiei.

Copilul unic va fi mereu în centrul atenţiei şi se poate dezvolta ca fiind egocentric, pentru că nu va învăţa să împartă, neavând cu cine să o facă. Copilul unic nu va fi niciodată detronat, deci nu va trebui să-şi facă probleme în privinţa locului ocupat în familie.

Primul născut este iniţial singur şi în centrul atenţiei, fiind copil unic pentru o perioadă de timp, pentru  ca apoi să fie detronat de naşterea celui de-al doilea copil. Astfel, primul copil va tânji după sentimentul de atotputernicie pe care îl avea înaintea naşterii fratelui său şi în acelaşi timp, el se va responsabiliza, fiindcă va fi cel mai mare dintre fraţi. Acest sentiment rămâne viu în propria personalitate, partea pozitivă ar fi că acesta se responsabilizează, fiindcă este cel mai mare din familie.

Al doilea copil are oarecum o poziţie privilegiată, el având deja pe cineva în spate care a dat tonul, astfel el este mereu în competiţie cu fratele mai mare care impune ritmul. Al doilea copil este adesea rebel şi nu se supune autorităţii.

Copilul mijlociu are parte atât de experienţa primului născut cât şi de cea a mezinului, dar se poate simţi înconjurat de competitori, presat şi înghesuit într-o zonă mică în căutarea semnificaţiei.  Mulţi copii de mijloc se simt înghesuiţi şi sunt de părere că viaţa e nedreaptă. Deseori, copilul de mijloc se străduieşte să îşi găsească locul fiind arbitru, interest de dreptate.

Mezinul este si el într-o poziţie privilegiată, are o cale bătătorită de ceilalţi fraţi, iar reperele date sunt clare. El nu este detronat niciodată, însă are mult de recuperat pentru a-i ajunge pe ceilalţi din urmă.

Ordinea naşterii este doar o influenţă, nu un dat categoric, o importanţă mai mare o are situaţia psihologică percepută de fiecare copil, situaţie care poate varia cu fiecare nouă naştere.

Toţi ne căutam cu ardoare un loc pe această planetă şi în această existenţă, însă ceea ce  nu conştientizăm cu uşurinţă, este că fiecare are deja un loc al său şi nu este nevoie să  lupte pentru el. Fiecare individ este unic, fiecare personalitate este diferită şi are calităţile ei.

Prin intermediul psihoterapiei, adultul poate învăţa să-şi înţeleagă într-un nou mod anii formatori timpurii şi îşi poate redirecţiona crezurile şi scopurile. “Adevărurile copilăriei sale pot fi înlocuite şi moduri alternative de comportament ce pot fi urmate cu succes.

 

Psihoterapeut,

Daniela Sima