Traumele din copilărie pot avea consecințe pe parcursul întregii vieți, iar intervenția timpurie poate preveni efectele copleșitoare ale acestora, activând o resursă vitală: reziliența.

Există multe tipuri de experiențe ce pot constitui o traumă. Traumele din copilărie sunt reprezentate de evenimente ce sunt percepute ca punând viața sau integritatea corporală în pericol. Abuzul fizic sau cel sexual reprezintă astfel de exemple. Traumele pot fi reprezentate de experiențe ce au loc  o singură dată, cum ar fi un accident de mașină, dar și de o situație stresantă repetitivă sau constantă, precum bullying-ul.

De asemenea, nu este obligatoriu că respectivul eveniment să îl afecteze direct pe copil. Evenimente precum a fi martor al suferinței unei persoane apropiate, sau expunerea la violență în media, pot fi traumatizante pentru un copil. Însă nu orice experiență neplăcută va fi resimțită automat ca o traumă. Spre exemplu, divorțul părinților poate fi neplăcut și îl poate afecta pe copil, dar nu va fi neapărat traumatizant pentru acesta. 

Sindromul de stres posttraumatic

Doar unii dintre copiii care sunt expuși la evenimente traumatice vor experimenta distres în urma respectivelor evenimente, în timp ce mulți dintre ei se vor întoarce la o stare normală de funcționare după o perioadă de timp relativ scurtă.

Astfel, copiii care se confruntă cu sindrom de stres posttraumatic pot reexperimenta trauma în mintea lor de nenumărate ori și vor avea tendința de a evita orice context ce le amintește de respectiva traumă. Ulterior, pot deveni hipervigilenți cu scopul de a identifica semne prevestitoare cu privire la ceva rău ce s-ar putea întâmpla.

Copiii cu tulburare de stres posttraumatic se pot confrunta și cu probleme privind:

  • Furie și agresivitate;
  • Anxietate;
  • Depresie;
  • Pierderea încrederii în ceilalți;
  • Frică;
  • Sentimente de singurătate;
  • Stimă de sine scăzută;
  • Comportamente autodistructive;

Chiar și cei ce nu dezvoltă sindrom de stres posttraumatic pot experimenta dificultăți emoționale și comportamentale în urma unei experiențe traumatice. Există o serie de indicatori ce pot fi urmăriți în săptămânile sau lunile ce urmează unui eveniment stresant:

  • Dificultăți de gestionare a furiei;
  • Probleme de atenție;
  • Modificări ale apetitului;
  • Apariția unor temeri noi;
  • Gânduri legate de moarte sau propria siguranță;
  • Iritabilitate;
  • Pierderea interesului pentru activitățile zilnice;
  • Probleme de somn;
  • Tristețe;
  • Refuzul de a merge la școală;
  • Simptome somatice: dureri de cap, dureri de stomac;

Atașamentul și relațiile cu ceilalți

Persoanele care au experimentat traume în perioada copilăriei pot ajunge să creadă că nu se pot baza pe părinții lor sau pe cei ce au grijă de ei, considerând că lumea din jurul lor este un loc nesigur, iar adulții sunt periculoși, fapt ce poate afecta dezvolarea unor relații sănătoase cu covârstnicii de-a lungul copilăriei și chiar formarea unor relații romantice în viața de adult.

 Cum putem ajuta?

Suportul din partea familiei este un factor cheie în reducerea impactului unei traume în această etapă a vieții. Acestea sunt unele dintre modalitățile prin care putem ajuta:

  • Încurajarea copilul să vorbească despre sentimentele sale și validarea emoțiilor;
  • Oferirea unor răspunsuri sincere întrebărilor sale;
  • Reasigurarea că veți face tot ce vă stă în putință pentru a fi în siguranță;
  • Respectarea unei rutine zilnice;

 

De asemenea, asigurați-vă că va primi suport psihologic prin psihoterapie individuală sau de grup.